Craiova – Tradiţie, Diversitate, Evoluţie, Pasiune, Determinare, Creativitate – sunt valorile pe care studenţii Organizaţiei AIESEC Craiova le-au propus pentru oraş, astăzi, în cadrul workshop-ului organizat de Instituţia Primarului municipiului Craiova, pe tema Proiectului Brand pentru Craiova.
Studenţii au fost solicitaţi să identifice punctele slabe şi forte ale Craiovei, să diferenţieze oraşul de toate celelalte, să expună modalităţile prin care Cetatea Banilor poate fi cât mai eficient promovată.
Totodată, ei au luat cunoştinţă despre schimbările pe care le vor regăsi în Craiova, în câţiva ani, pentru a avea imaginea completă a unui oraş aflat în plină evoluţie.
Parcul Nicolae Romanescu, spaţiile verzi, zona centrală a oraşului, clădirile de patrimoniu, operele lui Brâncuşi, bisericile, fenomenul sportiv – au fost numai câteva din punctele tari găsite de studenţi pentru municipiul Craiova.
Nu au lipsit nici deficienţele, printre acestea regăsindu-se, în opinia studenţilor craioveni, amplasarea Craiovei într-o zonă de câmpie, numărul mare al câinilor comunitari, un centru universitar mai slab cotat decât alte oraşe mari ale ţării, percepţia exagerată a nesiguranţei pe stradă.
Până la finele acestei luni vor mai avea loc analize similare, la care vor participa istorici, arhitecți, oameni de afaceri, reprezentanții unor agenții de turism sau ONG-uri.
În paralel, pe site-urile de specialitate se derulează o campanie de sondare a opiniei publice, din Craiova și din exterior, pentru a analiza cum este percepută Capitala Olteniei.
“Craiova este un oraş cosmopolit, contemporan, cu un patrimoniu divers şi bogat. În România, capitala Olteniei este cunoscută drept un centru cultural care găzduieşte numeroase festivaluri, evenimente şi expoziţii. În același timp, pentru regiunea Oltenia, Craiova este recunoscută ca fiind principalul motor de creştere al întregii economii din zonă. Odată cu existența unei Strategii de dezvoltare a Zonei Metropolitane, am pus şi problema unei strategii de brand pentru Craiova. Ținta acestui proiect, care se derulează în perioada 2009-2010 este de a construi şi comunica, în țară și în străinătate, o identitate puternică, care să înglobeze atributele, valorile şi personalitatea oraşului Craiova. Un oraș cu un brand puternic își vinde mai bine produsele, recrutează elite, atrage investitori și vizitatori, în general joacă un rol important în afaceri. În consecință, un astfel de oraș este mai bogat și oferă o mai bună calitate a vieții. Dacă vom construi un brand pozitiv și puternic pentru Craiova, ne vom putea valoriza mai bine produsele și serviciile, întrucât brandul adaugă valoare acestora”, a spus Antonie Solomon, primarul municipiului Craiova.
În prima parte a lunii octombrie vor fi identificate și dezvoltate valorile brandului municipiului Craiova, urmând ca până în preajma zilelor orașului să fie stabilite logo-ul și sloganul de brand.
Acestea vor fi primele elemente vizuale ale Strategiei de branding, care vor fi expuse publicului și vor reprezenta identitatea vizuală a brandului, pe care oamenii o vor recunoaşte instantaneu şi o vor asocia cu oraşul Craiova.
0 Răspunsuri to “Proiectul Brand pentru Craiova a stimulat imaginatia studentilor”